Țesutul scoarțelor românești s-a practicat pe întreg teritoriul României, avându-și originile în gospodăriile țărănești și prinzând viață în atelierele specializate din cadrul mănăstirilor ortodoxe de maici și a asociațiilor familiale pasionate. Acest vechi meșteșug se practică și în prezent în județul Maramureș, în nordul și centrul provinciei istorice Moldova și în județele Prahova și Buzău. În plus, el păstrează tainele sale în județele Olt, Vâlcea, Dolj și Gorj din pitoreasca Oltenie. Fiecare colț al acestei țări este adânc înrădăcinat în bogăția și diversitatea acestui meșteșug ancestral, oferind o privire fascinantă în tradițiile și frumusețea incontestabilă a României.
Tehnica de realizare a scoarțelor este una transmisă din generație în generație și este o expresie a creativității, identității și coeziunii sociale. Acestea au fost constatate și de către comisia de experți ai Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), tehnica de realizare a scoarțelor din România și Republica Moldova intrând în anul 2016 pe lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
În trecut, țesătorii din comunitățile din România și Republica Moldova confecționau covoare de perete, care serveau nu doar drept elemente decorative și izolatoare, ci și ca parte a zestrei miresei. Producerea acestor piese cu motive impresionante implica o varietate de tehnici. Anumite modele indicau și originea țesătorului. În cadrul practicilor comunitare, covoarele aveau și alte întrebuințări, cum ar fi ritualul de înmormântare, context în care simbolizau o trecere a sufletului în viitor. Ele erau nelipsite și în cadrul expozițiilor internaționale, pentru a reprezenta identitatea națională. În prezent, covoarele de perete sunt apreciate în primul rând ca opere de artă, destinate spațiilor publice și private și sunt expuse în festivaluri și ceremonii urbane.
Scoarțele românești constituie o parte importantă a creației populare, fiind țesute din lână și având valoare utilitară și decorativă. Ele au o tradiție veche în România și sunt create de femei pricepute, cu reale competențe tehnice. Scoarțele românești se remarcă prin originalitate, unitate și valoare artistică, integrând motive și simboluri europene și extraeuropene. Scoarțele se realizează în războiul orizontal sau vertical, iar culorile provin din vopsirea lânii cu pigmenți vegetali sau chimici. Motivele geometrice, zoomorfe, fitomorfe sau antropomorfe sunt cele mai comune, iar stilizarea lor variază în funcție de regiune. Atelierele de covoare din mănăstiri și atelierele manufacturiere au avut un rol important în dezvoltarea artei scoarțelor.
VEZI detalii pe website-ul Ministerul Culturii din România
Tudorel Ilie: Tradiții străbune – țeserea la războiul de țesut vertical / Țara Maramureșului, Maramureș