Țara Oașului este o zonă folclorică atipică, situată în partea de nord-est a județului Satu Mare, lângă granița cu Ucraina, iar izolarea ei a contribuit decisiv la păstrarea formelor tradiționale de cultură, care sunt unice în spațiul românesc. Chiar dacă se învecinează cu Maramureșul, ori cu zona Codrului, Oașul are o puternică particularitate, unde ancestralul se încăpățânează să-și păstreze, în esență, forța imuabilă.
În primăvara anului 2021, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare a făcut primele demersuri printr-o adresă către Ministerul Culturii, la Comisia Națională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial, cu scopul ca țâpuritura din Țara Oașului să fie înscrisă în Inventarul Național al Elementelor Vii de Patrimoniu Cultural Imaterial din România.
De altfel, în același an, cu ocazia manifestărilor prilejuite de aniversarea a 65 de ani de la înființarea UNESCO, precum și a Televiziunii Române au fost realizate de TVR 65 de filme documentare cu cele mai valoroase repere identitare ale culturii materiale și imateriale din România, între care a apărut și Țara Oașului cu țâpuritura.
Așadar, am ales să conturăm pașii care să conducă spre o amplă cercetare a acestui element, pentru a demonstra unicitatea lui.
În acest sens, am început prin delimitarea geografică a arealului de manifestare. Am considerat necesară delimitarea și individualizarea fiecărei comune pentru a facilita demersurile care urmează, în scopul stabilirii gradului de păstrare a țâpuriturii în fiecare comună sau chiar localitate. În urma acestora, vom reuși să realizăm niște statistici referitoare atât la cultura materială cât și la cea imaterială, având în prim-plan țâpuritura. A urmat centralizarea tuturor toponimelor și modificările suferite de acestea pe parcursul anilor, facilitând astfel, citirea hărților și reperarea studiilor din perioade diferite ale istoriei, indiferent de modificările administrativ-teritoriale prin care au trecut.
Pe parcursul cercetării ne vom raporta la două perioade temporale distincte, în cadrul cărora s-a manifestat şi se manifestă ţâpuritura: secolul al XX-lea şi secolul al XXI-lea, având ca punct de pornire un număr de aproximativ 250 de țâpurituri culese de către regretata cercetătoare Ilona Szenik. Pe parcurs, prin intermediul Institutului Arhiva de Folclor a Academiei Române, vom căuta să intrăm în posesia mai multor înregistrări din teren, precum cele ale folcloristului Bela Bartok. La acestea se vor adăuga culegerile personale – în prezent, în număr de 95 – şi cele ale altor cercetători din secolul al XX-lea.
În Țara Oașului, pentru acest element sunt utilizate trei denumiri: țâpuritură, strâgată sau strâgătură. Melodia care asigură fondul sonor al țâpuriturii poartă denumirea de danț.
Țâpuritura este practicată în toate satele din Țara Oașului de la copii până la adulți și bătrâni, și de la fete sau femei, până la feciori sau bărbați. Ea reprezintă un mod direct de exteriorizare, fără a exclude vreo categorie socială.
În funcție de contextul interpretării, țâpuriturile pot fi practicate atât individual cât și în grup. Contextul țâpuriturilor generează împărțirea acestora pe repertorii. Se desprind astfel două tipuri: repertoriul ocazional și repertoriul neocazional, împărțite la rândul lor în alte repertorii mai puțin generale. Astfel, din repertoriul ocazional fac parte repertoriul de nuntă, și repertoriul funebru iar repertoriul neocazional cuprinde diverse tematici: păstoritul, dragostea, natura, cetera, dorul etc.
Tot cu privire la contextul interpretării, țâpuritura poate fi interpretată atât colectiv, cât și individual. Implicarea colectivă la țâpurit are loc în context ritualic. Dăm spre exemplu ritualul de nuntă, unde practicile magice îmbinate cu sonoritatea țâpuriturilor au rol anticipativ.
Ca tehnică de interpretare vocală, țâpuritura utilizează vocea mixtă, în funcție de calitățile vocale ale practicantului. Diafragma are un rol deosebit de important, atât în susținerea sunetelor lungi și acute cât și în execuția corectă și curată a salturilor care apar pe parcursul liniei melodice. Intensitatea este caracterizată de nuanțele de forte, respectiv fortissimo.
Probabil, din exterior, specialiștii și nu numai, ar întreba despre gradul de nocivitate pe care îl poate avea practicarea țâpuriturii pe o perioadă îndelungată. Am inclus în pașii de cercetare și o parte din sfera medicală, dorind să colaborăm în viitorul apropiat cu un medic foniatru pentru examinarea a trei tipuri de țâpuritori-voluntari: începător, intermediar și avansat, stabilind toate modificările care survin asupra aparatului fonator.
Din seria pragurilor din viața omului, face parte și înmormântarea. Luând în considerare repertoriul funebru, am constatat faptul că tehnica vocală utilizată în țâpurituri, pare să fie întâlnită și aici. Nu există un bocet de grup, însă involuntar se formează un grup din individualități interpretative – o suprapunere de bocete. La întrebarea „Cum se cântă după mort?”, oșenii răspund „Tot așa, ca țâpurit, numai că altfel, mai trist.” Încă mai cercetăm acest aspect.
Țâpuritura este un element viu, încă. Aceasta continuă să însoțească oșenii în toate momentele vieții lor, rămânând o modalitate de exprimare, de a-și stâmpăra sufletul. În Țara Oașului există câteva grupuri și ansambluri folclorice care continuă să mobilizeze colectivitatea rurală în a-și păstra acest reper de identitate folclorică. C.J.C.P.C.T. SM. caută să păstreze nealterat acest element folcloric, acționând pe mai multe paliere:
• prin diferite manifestări culturale precum:
– Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor”- ajuns la ediția LXV (65);
– Festivalul Folcloric „La Porțile Zânelor”,
– Festivalul de Folclor „Țara Oașului” – unde sunt valorificate atât ansamblurile locale cât și oamenii locului cu potențial informativ;
• prin crearea unor documentare audio-video de teren, cu scop informativ;
• prin editarea de volume cu referințe etnomuzicologice asupra acestei zone folclorice, amintind aici:
– Monografia Țării Oașului – repertoriul de nuntă, lăsând o cale deschisă și pentru celelalte repertorii care să constituie în final o monografie amplă și completă;
– Repertoriu de țâpurituri din Oaș – conținând un număr de 40 de țâpurituri ale informatoarei și interpretei Maria Petca-Poptean, urmând și alte colecții care să ilustreze existența contemporană a țâpuriturii;
– Elaborarea tezei personale de doctorat, care are ca subiect Țâpuritura din Țara Oașului – reper de identitate folclorică, ne va asigura un fond complet și complex de perspective în favoarea înscrierii acesteia pe lista elementelor de patrimoniu cultural imaterial – UNESCO.
Sperăm că cercetarea documentară și de teren, analiza exemplelor muzicale, toate investigațiile pe care le vom efectua în următorii ani ne vor permite formularea unor concluzii consistente referitoare la această manieră interpretativă unică și încă vie a cântului popular oșenesc, concretizându-se în reușită.
Drd. Bianca-Angela Cionca, referent – C.J.C.P.C.T. Satu Mare
Țâpurituri din Țara Oașului / documentar realizat de C.J.C.P.C.T. Satu Mare