Pelerinajul de la Nicula

Procesiunile populare de la Mânăstirea Nicula, satul Nicula, județul Cluj cu ocazia sărbătorii „Sfânta Mărie Mare” (Adormirea Maicii Domnului) –15 august

Mănăstirea Nicula, renumită pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, se află la câțiva kilometri distanță de orașul Gherla, în localitatea Nicula, între dealuri împădurite. Icoana Maicii Domnului de aici, în jurul căreia s-a dezvoltat pelerinajul, a fost zugravită în anul 1681, de către preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod. Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula este un eveniment confesional, care îmbină elemente specifice religiei ortodoxe cu manifestări și credințe de factură populară.

Anual, în ziua de 15 august, când mănăstirea își serbează hramul, Adormirea Maicii Domnului, mii de pelerini, atât din țară, cât și de peste hotare, se adună în poienile din jurul bisericii.

Drumul dura o zi sau sau mai multe zile, în funcție de satul de unde provenea grupul de pelerini.

În vechime, pelerinii parcurgeau pe jos peste 150 de kilometri până la Mănăstirea Nicula, pentru a se ruga și închina la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Obiceiul se păstrează și astăzi. După ce petrec în rugăciune la mănăstire, pelerinii se întorc spre case tot pe jos.

Acum, în ajunul sărbătorii, este organizat tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal” unde se strâng mii de credincioşi din întreaga ţară. Procesiunea începe de la biserica „Sfântul Nicolae”, din parcul central al orașului Gherla. De aici, pelerinii merg pe jos, până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula.

Biserica veche, de lemn, este înconjurată de pelerini, mergând în coate și în genunchi, ca jertfă pentru iertarea păcatelor.

(VEZI MAI MULT AICI)