Practicile rituale, festive, culturale și comunitare asociate zilei de 24 iunie, cunoscute cu denumirile de Sânziene și Drăgaică, sunt răspândite în toată România, cu specificații terminologice pe două areale etnoculturale. Astfel, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Moldova, nord-vestul Munteniei, practicile asociate datei de 24 iunie sunt cunoscute cu denumirea Sânziene (având etimologie latină), iar în sud: Muntenia, județul Olt, Dobrogea, sudul Moldovei, se întâlnește sărbătoarea numită Drăgaică (din bulgărescul dragaika).
Sânzienele
Legendele româneşti spun că acestea ar fi fete de împărat răpite de zmei și care au devenit zâne ale pădurii şi ale câmpului. Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rodul holdelor, ajută femeile căsătorite să nască prunci, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
Sânzienele sunt percepute ca zâne bune. Dar când le este „încălcată ziua” ele pot deveni și forțe dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac.
În satul tradițional, în ajunul sau în ziua de Sânziene, se întâlneau practici și obiceiuri menite să dezvăluie amănunte despre ursită sau noroc. În ajunul sărbătorii, fetele obişnuiau să iasă pe câmp și să culeagă flori de sânziene, le puneau sub pernă, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone, din flori de sânziene, fetele își făceau coronițe, pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața le găseau pline de rouă, era semn sigur că se vor mărita în vara care tocmai începea. Tot din flori de sânziene se împleteau cununi pentru fiecare membru al familiei, după care erau aruncate pe casă. Dacă rămâneau pe acoperişul casei, cununile prevesteau noroc, sănătate şi măritiş fetelor, iar dacă unele cădeau, era semn rău. Cununile de sânziene mai erau puse și deasupra ușii de la intrare, pentru alungarea spiritelor rele. În unele zone ale ţării, credinţele spun că „fetele şi femeile tinere ar trebui să se tăvălească în noaptea de Sânziene prin roua pădurii, pentru a fi frumoase şi iubite tot anul.”
Potrivit etnologului Maria Bocşe, bătrânii spuneau că această zi „se ţine atunci când nu mai cântă cucul”. Tot în această zi se credea că încep greierii să cânte, un „semn că soarele dă îndărăpt anul şi se apropie miezul verii”, iar ţăranii începeau cositul fânaţelor şi recoltatul grânelor de vară, grâul, secara și orzul.
Copiilor li se puneau flori de sânziene în scăldătoare pentru a creşte sănătoși, cu ceaiul din frunze se tratau frigurile, puse în ţuică, vindecau loviturile, iar cu roua de pe sânziene îşi tămăduiau bolile de ochi. De asemenea, exista o superstiţie specifică acestei sărbători, potrivit căreia, în ziua de Sânziene, oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forţele magice care îi înconjoară în această zi.
Contributor: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj
